Doi foşti poliţişti… planuri mari pentru CJ Olt și Primăria Slatina

PNL aruncă în lupta pentru Consiliul Județean Olt și Primăria Slatina doi foști polițiști care au venit în fața ziariștilor într-o conferință de presă pentru a face public că își doresc o schimbare pentru acest județ, respectiv reședință de județ. 

Această decizie vine ca urmare a ședinței din Biroul Permanent Naţional, unde cei doi au fost validaţi să reprezinte PNL-ul la alegerile din iunie.

Candidatura pentru Primăria Slatina a lui Voiculescu nu mai este o surpriză, poate mici valuri să fi făcut candidatura lui Voicu la Consiliul Județean Olt, care a declarant că a fost… instruit de colegii săi de partid să intre în această luptă. Ion Voicu este fostul comandant de poliție de la IPJ Olt care a ieșit la pensie în urmă cu mai bine de șapte ani, actualmente preşedinte al organizației de seniori a PNL Olt și este propunerea PNL pentru șefia Consiliului Judeţean Olt. „Sunt un om deschis şi vreau ca revenirea mea în viaţa publică să fie una benefică pentru cetăţenii judeţului Olt. Ţin să mulţumesc domnului Voiculescu şi Biroului Politic Naţional pentru încredere. Este o onoare pentru mine. Sunt conştient că va fi o luptă grea cu rivalii politici, dar nu mă tem. Am ales acest partid pentru că aici mă regăsesc”, a spus Voicu. După ce l-a felicitat pe Ion Voicu, preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu a ţinut să menţioneze că în cadrul partidului este o premieră. „Vă mărturisesc că la nivelul Partidului Naţional Liberal, şi cred că şi la nivelul oricărui alt partid avem o premieră, suntem doi foşti poliţişti de carieră care au intrat în competiţie şi care formează acest tandem”. Deși au venit în fața presei să își anunțe planurile de viitor cei doi liberali nu au prezentat și un program de guvernare pentru CJ Olt, respectiv Primăria Slatina. Păstrează suspansul pentru următoarea conferință de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura