După ce s-au epuizat fondurile la PNDL, Florin Cîțu promite o suplimentare

Îți recomandăm

Premierul Florin Cîțu a anunțat că toate lucrările de investiții prin PNDL vor fi finanțate de Guvernul României, conform legii.

”Clarificare :

Toate lucrările de investiții prin PNDL vor fi finanțate de Guvernul României, conform legii.

Ultimele tranșe de plată se referă la facturile depuse până în 15 iunie, care vor fi achitate etapizat până la 20 iulie. Plățile restante vor fi achitate imediat după rectificarea bugetară obișnuită, la mijlocul anului.

Îi asigur pe toți aleșii locali că toate facturile conforme vor fi achitate și reafirm îndemnul de a lucra pentru a avea posiblitatea să decontăm cât mai mult.”, scrie Florin Cîțu.

Conform unui răspuns semnat de ministrul Dezvoltării Regionale, Cseke Attila, se arată că nu mai sunt fonduri bugetate la PNDL și nu se mai pot acorda credite bugetare.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Șase pompieri olteni au reprezentat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt la competiția „Cel mai puternic pompier”

Barcan Sandu, Giurea Irinel, Bălă Mihai, Cebucescu Mihai, Ciobanu Adrian și Pană Cătălin sunt cei șase pompieri olteni care...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img