Durerile de spate, o problemă tot mai gravă

Îți recomandăm

Durerile de spate sunt una dintre cele mai frecvente afecțiuni cu care pacienții se prezintă la cabinetul medical și principala cauză de dizabilități la nivel mondial, conform celor mai recente studii.

Deși majoritatea nu sunt grave și nu reprezintă un pericol asupra sănătății, durerile de spate sunt inconfortabile și pot duce în timp, dacă sunt ignorate, la deformări ale coloanei vertebrale sau alte afecțiuni mai grave.

Puțini dintre noi se pot lauda cu faptul că n-a avut o durere de spate la un moment dat. Cauzele durerii de spate sunt multiple, dar e îngrijorător că 90% din populația lumii, trece cel puțin o dată în viață printr-un episod de durere de spate.

„Din experiență, pot spune că în ultimii ani, vârsta medie a celor care acuză acest simptom este din ce în ce mai mică. Fie că vorbim de afectarea mușchilor sau ligamentelor spatelui, fie că e vorba de o deplasare mică a discului intervertebral sau chiar o hernie de disc, de artroză, fie că sunt implicați nervii plexului lombar, toate acestea sunt cauze clare ale durerii de coloana, așa cum îi spunem majoritatea dintre noi. Cine însă a trecut pe la medic o mai știe și sub numele de lombalgie, lombosacralgie, lumbago, lombosciatalgie sau sciatică, în funcție de manifestare, intensitatea durerii și localizare”, susține Andra Zamfir, kinetoterapeut la AndraMed Kineto.

Tratamentul durerii de spate tine întotdeauna cont de cauzele, stadiul si intensitatea durerii.

În primă fază, este nevoie de un consult făcut de medicul de specialitate. După aceea, pot veni în cabinet pentru stabilirea metodelor de tratament. Acestea sunt variate și se combină, astfel încât programul de recuperare este individualizat pentru fiecare pacient în parte.

masajul terapeutic – cu rol important în combaterea durerii de spate prin relaxarea musculaturii și stimularea circulației, la care, deloc de neglijat, se adaugă și o stare de bine pentru întreg corpul;

kinetoterapia (gimnastica medicală sau terapie prin mișcare controlată) – care urmărește relaxarea musculaturii contractate, stimularea circulației sangvine, tonifierea mușchilor care susțin coloana, creșterea tonusului general prin stimularea secreției de endorfine;

Nu se recomandă repausul îndelung la pat. Maximum 2-3 zile.

După ce au trecut de episodul dureros cu ajutorul specialistului, cei afectați trebuie să continue cu un tratament de întreținere și să respecte un regim de viață care va preveni apariția de noi probleme. Prevenim, dar cum? Trebuie să facem mișcare în mod regulat cu respectarea perioadei de “încălzire” dinaintea activității fizice și trebuie să evităm poziția îndelungată pe scaun.

E bine să se verifice înălțimea scaunului de lucru și a biroului, astfel încât coloana să aibă o poziție fiziologică, iar musculature să fie relaxată.

Trebuie evitată ridicarea și manipularea de greutăți, sau poziția „pe burtă” în timpul somnului.

E important să purtăm încălțăminte comodă, să avem grijă la alimentație și să evităm creșterea în greutate.

Și nu în ultimul rând, programul de mișcări pentru coloană învățate cu specialistul în recuperare, trebuie efectuat de 2-3 ori pe săptămână, acasă sau la sala de kinetoterapie.

În concluzie, dacă tot se știe că învățăm câte ceva în fiecare zi, pe parcursul întregii vieți, de ce nu am învăța și cum să tratăm corect sau să evităm durerile de la nivelul coloanei? „Lecția” spatelui sănătos este ușoară și se poate învăța oricând de la specialiști!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Programul pentru fertilizare in vitro continuă până în 2030. Cine poate primi sprijinul de 15.000 de lei

Persoanele afectate de infertilitate vor putea beneficia de un sprijin financiar de până la 15.000 de lei pentru tratamente...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img