Senator de Olt, Siminica Mirea
Sesiunea parlamentară a început și parlamentarii trimiși de cetățeni și-au reuat activitatea din acestă lună. Este un an greu, un an în care mai sunt multe de făcut și în care se fac din nou alegeri. Ca de fiecare dată, timpul trece repede și proiectele de lege, multe dintre ele trebuiesc dezbătute mult mai repede pentru a avea izbândă. Senatorul de Olt, Siminica Mirea dă asigurări că va face tot ce-i stă în putință pentru a duce la îndeplinire proiectele propuse. „Debutăm o nouă sesiune parlamentară. Cele două sesiuni parlamentare rămase mă motivează și mai mult și orice am spus și am făcut a fost în serviciul dumneavoastră, al cetățenilor. Rămân în continuare la fel de devotată, alături bineînțeles de colegii mei social-democrați parlamentari. Invitația rămâne deschisă după cum bine știți. Vă stau la dispoziție prin orice fel de situație întâlniți, printr-un simplu mesaj. E timpul să demonstrăm încă o dată că munca noastră pentru cetățeni nu este în zadar!”, a ținut să precizeze senatorul de Olt.










