ECHIPA IPJ OLT, LOCUL III LA TURNEUL NATIONAL DE FOTBAL AL SNPPC

Îți recomandăm

Săptămâna trecută, la Cheile Grădiștei, s-a desfășurat turneul național de fotbal organizat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), competiție la care au participat 21 de echipe reprezentând structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din întreaga țară.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost reprezentat de o echipă competitivă, care, în urma meciurilor din faza grupelor, s-a clasat pe locul I, obținând calificarea în sferturile de finală.

În această fază, echipa IPJ Olt a întâlnit formația IPJ Bihor, pe care a învins-o cu 3-2, după executarea loviturilor de departajare. În semifinală, polițiștii olteni au fost învinși de echipa IPJ Cluj, cu scorul de 1-0.

În finala mică, IPJ Olt a întâlnit echipa Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), pe care a reușit să o învingă cu 3-1, tot la lovituri de departajare, obținând astfel locul III la nivel național.

Turneul s-a bucurat de prezența, în calitate de invitat special, a fostului fotbalist internațional Adrian Mutu, care a devenit membru onorific al SNPPC. De asemenea, echipa IPJ Olt a fost încurajată printr-un mesaj video de către fostul internațional Răzvan Raț.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt felicită echipa de fotbal pentru performanța obținută, pentru spiritul de echipă și pentru modul în care a reprezentat instituția la nivel național.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Un nou studiu trage un semnal de alarmă: tot mai multe femei de peste 35 de ani se confruntă cu infertilitatea

Rata infertilităţii este în creştere la nivel mondial în rândul femeilor aflate la vârsta reproductivă avansată (între 35 şi...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img