A început oficial etapa națională a concursului „Sanitarii Pricepuți” 2026, iar județul Olt este reprezentat cu mândrie de echipajul de prim ajutor de la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, coordonat de doamna profesoară Pîrvu Gianina. De astăzi și până pe 17 iulie, tinerii slătineni se află la Complexul Turistic Cheile Grădiștei Fundata, alături de alte 44 de echipaje de liceeni din întreaga țară, pentru a-și pune la încercare cunoștințele, curajul și munca în echipă în cadrul celui mai longeviv și amplu program național de educație pentru sănătate și prim ajutor din România, organizat de Crucea Roșie Română încă din anul 1962.
„Suntem extrem de mândri de acești tineri minunați care au demonstrat o dedicare incredibilă în toate aceste luni de pregătire intensă. Dincolo de trofee, cel mai important câștig este faptul că acești elevi învață să fie pregătiți să salveze vieți și să intervină exact atunci când fiecare secundă contează”, a declarat doamna profesoară Pîrvu Gianina, coordonatoarea echipajului din Olt.
Fiecare echipaj trece rând pe rând prin emoțiile unei probe teoretice și ale unei probe practice riguroase, unde simulările de prim ajutor testează stăpânirea de sine a participanților. În spatele elevilor de la Colegiul Național „Radu Greceanu” se află multe ore de exerciții și o dorință imensă de a face bine, acești tineri fiind deja un exemplu de implicare și spirit civic pentru întreaga comunitate. Întreaga comunitate din Olt le ține pumnii strânși reprezentanților noștri în această competiție națională și le urează mult succes în obținerea unui rezultat de excepție.










