Elevii clubului de presă al CNIM, în platoul de filmare al știrilor Observator de la Antena 1

Îți recomandăm

Elevii clubului de presă al Colegiului Național ”Ion Minulescu” din Slatina împreună cu profesoarele Irina Perianu și Sonia Ungureanu au vizitat platoul de filmare al știrilor Observator de la Antena 1 și biroul redacției. Totodată, elevilor li s-a prezentat aparatura necesară transmiterii știrilor și au făcut cunoștință cu oamenii de televiziune care zi de zi apar pe sticlă:

Elevii clubului de presă al CNIM, împreună cu doamnele profesoare coordonatoare Irina Perianu și Sonia Ungureanu, am pătruns în mediul complex și dinamic al universului jurnalistic, fiindu-ne prezentat platoul de filmare al știrilor Observator de la Antena 1 și biroul redacției. Am avut oportunitatea de a vedea cum se pregătesc și cum se transmit în direct știrile de ultimă oră, interacționând cu doamnele Cristina Popa, jurnalist, producator, și Mihaela Călin, prezentatoarea emisiunii, în timpul unei pauze, și de a privi cum se încheie observatorul orei 12 din spatele camerelor. De asemenea, ne-a fost prezentată aparatura necesară transmiterii știrilor. În continuare, am fost întâmpinați cu entuziasm și căldură de doamnele Simona Căpșună, geograf și meteorolog, Carmen Moise, jurnalist, cea care ne-a făcut să înțelegem ce înseamnă cu adevărat meseria de jurnalist. Jurnaliștii sunt cei care au știut să își conserve spiritul critic, iscoditor, cei care scotocesc, prelucrează și șlefuiesc o știre, întregul proces fiind posibil prin prisma pasiunii pentru jobul lor. A fost evidențiată în discursul dumneaei importanța muncii în echipă ca unic mecanism de funcționare. Poate pentru mulți, știrile sunt un simplu moment de ancorare în realitate, dar în redacție, fiecare breaking news înseamnă o emoție unică. Această incursiune ne-a oferit o perspectivă inedită asupra modului în care se realizează știrile și cum funcționează culisele acestui proces captivant, din momentul în care ai găsit o poveste până când o poți transmite pe post. Noi, învățăceii, ne ghidăm după modelele propuse de profesioniști și suntem recunoscători pentru șansa oferită.” a transmis Clubul de presă al C.N.I.M.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img