Până în acest moment slătinenii și-au achitat taxele și impozitele către bugetul local în proporție de peste 90%, acesta fiind și motivul pentru care municipalitatea a decis să nu mărească nici anul viitor.
Majoritatea contribuabililor și-au plătit dările la ghișeele Direcției Generale Economice a Primăriei Slatina, însă fața de ceilalți ani s-a observat o creștere a plăților online sau cu carduri bancare, ținând cont de contextul actual al pandemiei de Coronavirus.
„Pentru anul viitor, în municipiul Slatina vor fi practicate aceleași valori ale taxelor și impozitelor locale ca și în acest an, singura modificare fiind cea impusă de lege prin actualizarea cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. În condițiile în care, întreaga economie a resimțit șocul produs de pandemie, slătinenii au dat dovadă de responsabilitate și au înțeles importanța achitării taxelor și impozitelor datorate bugetului local, astfel că, la această dată, 91% dintre contribuabili au efectuat plata acestora, evidențiindu-se, față de anii anteriori, o creștere a plăților online sau cu carduri bancare. De asemenea, este de apreciat faptul că un număr însemnat de cetățeni au făcut plățile cu anticipație, astfel că 18.000 de persoane fizice și 300 de persoane juridice au beneficiat de bonificația acordată de municipalitate”, a anunțat edilul Emil Moț pe pagina sa de socializare.










