
Emil Moț și Marius Oprescu au continuat seria întâlnirilor cu cetățenii municipiului Slatina. Astfel, miercuri, 24 aprilie, locuitorii cartierelor Cireașov și Satul Nou au avut ocazia să-i aducă la cunoștință edilului nevoile de care au zonele în care locuiesc:
”Alături de președintele Consiliului Județean Olt și reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei municipiului Slatina, am avut întâlnire cu locuitorii din Cireașov și Satul Nou. Am ascultat toate ideile și propunerile, căutând împreună cele mai bune soluții pentru a contribui la dezvoltarea continuă a orașului nostru.” a declarat Moț.










