Cu începere de luni, 17 iulie 2023, orele 14:00, Muzeul Județean Olt vă invită să vizitați expoziția de pictură a artistului plastic Marius Frățilă aflată pe simezele Galeriei „Artis“ din Slatina.
„«Conflict vegetal» și «Psihic dinamic» formează un ansamblu care evocă două proiecte separate ale lui Marius Frățilă, însă relaționate conceptual între ele, acestea flind reflexul devenirii sale existențiale, al transformărilor sufletești și raționale, pe care le încearcă în nevoia de autocunoaștere. Culori puternice și un discurs plastic, în esență, abstract, reevaluează resorturile interioare ale artistului, conectându-l la dimensiunea pozitivă a cotidianului. Elaborate analitic, compozițiile au o dinamică rezultată din textura creată de artist cu ajutorul petelor de culoare și a unor amprentări tonale.” , a declarat criticul de artă ,Ana Amelia Dincă










