Află totul despre Family Start 2024. Iată care sunt actele necesare și ce condiții trebuie să îndeplinești, pentru aprobarea creditului.
Family Start 2024
Programul „Family Start” face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” și vine în ajutorul persoanelor aflate la început de drum.
Fondul Român de Contragarantare SA asigură garantarea de până la 75% a împrumutului acordat de către banca/instituția de credit înscrisă în program. Durata creditului este de maxim 10 ani, inclusiv perioada de grație.
Printre cheltuielile eligibile se numără organizarea nunții, achiziția unui autoturism, plata spitalizăii, în cazul nașterii, taxele pentru creșă, grădiniță, școală și multe altele.
În cea de a doua etapă a programului, din 2023, au fost aprobate 570 de credite Family Start în valoare de peste 73 de milioane de lei. Programul continuă și în 2024.
„Luând la cunoștință de existența unui număr mare de solicitări la nivelul băncilor înscrise, a capacității limitate de procesare atât din punctul de vedere al resurselor umane, cât și a timpului scurt rămas până la finalul anului calendaristic, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse îi anunță pe cei interesați că programele StudentInvest și FamilyStart vor beneficia de susținere bugetară și în anul 2024.
De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse solicită băncilor înscrise în cele două programe să respecte termenii contractuali stabiliți de comun acord.
Precizăm că, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „ FamilyStart ”, precum și pentru modificarea art.128,
alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, art.2, alin. (4), respectiv art. 4, alin. (3) – Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație”, a transmis Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse.










