Femeie găsită carbonizată într-o locuinţă, după ce pompierii au stins incendiul

Îți recomandăm

O femeie a fost găsită carbonizată, luni seara, într-o locuinţă din comuna Zăpodeni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, potrivit AGERPRES.

La locul producerii incendiului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.

„Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanţă SMURD tip C1 şi echipaje specializate formate din zece subofiteri, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Zăpodeni. Pompierii au găsit în locuinţa cuprinsă de incendiu, corpul carbonizat al unei persoane de sex feminin. Incendiul este limitat şi se acţionează pentru lichidarea ultimelor focare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Pompierii urmează să stabilească în urma cercetărilor, cauza izbucnirii incendiului. Şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au demarat cercetări în acest caz.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Festivalul „Călușul Oltenesc” continuă în această săptămână la Priseaca, Grojdibodu și Balș

Consiliul Județean Olt susține și în acest an Festivalul „Călușului Oltenesc”, contribuind la premierea tinerilor care duc mai departe...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img