Festivalul Național-Concurs de umor „Oltenii &… restu’ lumii”, ediția a XXVIII-a, se va desfășura în perioada 29 septembrie-1 octombrie, anunță Centrul Județean de Cultură și Artă.
”Lume, lume, se apropie iute cea de-a XXVII – a ediție a Festivalului Național de Umor Oltenii & Restu’ Lumii. Glume și neglume, caricatură, epigramă, umor pe săturate cu personalități de seamă și spectacole cu artiști de soi; vrute și nevrute, pastramă, mititei care vor sfârâi pe grătare, mustul care va curge din belșug, vă așteaptă la Slatina declarată Capitala umorului pentru trei zile (29, 30 septembrie și 1 octombrie 2023). Așa că puneți-vă treburile la punct și începând cu data de 29 septembrie, ora 11 și ceva, veniți cu toți (cu cățel, cu purcel) să ne petrecem, așa cu chef și voie bună, cum doar oltenii știu să o facă!”, anunță organizatorii.
Organizatori sunt Consiliul Județean Olt, Primăria și Consiliul Local Slatina, Centrul Judțean de Cultură și Artă Olt, Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, Muzeul Județean Olt, Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina, Asociația Culturală Center Intr Art și Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina, iar programul festivalului umoristic este unul amplu.
În programul de vineri, 29 septembrie, sunt incluse și spectacolele oferite de ansamblurile folclorice ale etniilor invitate, precum lipoveni, turci, bulgari, greci, ruşi, nemţi, sârbi și romi, dar și concertul extraordinar al artiştilor Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Oltului” Slatina.
Iar în zilele sâmbătă și duminică sunt programate a avea loc concerte oferite de Lora şi Folk Band, Elena Gheorghe & Band, Nelu Vlad și Trupa Azur și Andra.
La ediția a XXVII-a, personalitatea Festivalului „Oltenii &… Restu’ Lumii” va fi actorul Eugen Cristea de 71 de ani, care activează la Teatrul Național din București, actorul Nae Alexandru de la Teatrul de Comedie din Bucureşti fiind prezentator al evenimentului organizat anul acesta.
Ce activități sunt incluse în cadrul evenimentului, pe zile
Vineri, 29 septembrie
Orele 10:10 – 11:11: Primirea invitaţilor la Consiliul Judeţean Olt.
Orele 11:31 şi ceva – 12:12 (plus sau minus): Vama oltenească la Podul Olt.
Primirea invitaţilor – actorul EUGEN CRISTEA (personalitatea festivalului), caricaturişti, epigramişti, interpreţi de umor, ansamblurile folclorice ale etniilor invitate, oficialităţi locale, Fanfara Lyra Band, dansatori (Doina Oltului), pâine tradițională cu sare, pastramă, mamăligă, vin şi praz, paşapoarte de oltean.
Amfitrion: NAE ALEXANDRU, actor la Teatrul de Revistă Constantin Tănase.
Orele 12:12 – 17:17 (Parcul Tineretului):
– Deschiderea târgului meşterilor populari tradiţionali;
– Deschiderea târgului „Bucătăria tradiţională românească” (din judeţul Olt şi din ţară);
– Deschiderea butoiului cu vin şi glume. Mustăria „La Căţaua Leşinată“.
– TARAFUL DE LA MORUNGLAV.
Moderator: NAE ALEXANDRU.
Actriţe la călcat struguri. Statui vivante. Atribuirea de funcţii şi (i)responsabilităţi în Târg;
Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache);
Ansamblurile folclorice ale etniilor invitate.
Acordarea de suveniruri ansamblurilor de către Primăria municipiului Slatina.
Concursuri ad-hoc:
- Concurs epigramistic
- Concurs de bancuri – în public – cu participarea echipelor de epigramişti şi caricaturişti, invitaţi şi public. Moderator: NAE ALEXANDRU.
Orele 14:55 – 15:55 (Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”):
– EXPOZIŢIA CONCURSULUI NAȚIONAL DE CARICATURĂ – Jurizare și premiere;
– EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ ROMÂNEASCĂ: MARIAN AVRAMESCU și LEONTE NĂSTASE.
Orele 16:10 – 16:50 (Galeria „Artis” a Muzeului Județean Olt):
EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ ROMÂNEASCĂ: „GABRIEL BRATU”.
Orele 17:17 – 18:00 (Foaierul Centrului Cultural Eugen Ionescu):
– EXPOZIȚIE DE ARTĂ;
– EXPOZIȚIE ȘI LANSĂRI DE CARTE DE UMOR (Cărți trimise în concurs la prezenta ediție, scriitorul NICOLAIE TONY DINCĂ și alții).
Orele 17:17 – 22:00 (Parcul Tineretului):
Actriţe la călcat struguri. Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache);
Orele 18:00 – 20:00 (Parcul Tineretului):
– SPECTACOL ANSAMBLURILE FOLCLORICE ALE ETNIILOR INVITATE;
– GRUPUL VOCAL „PLAI OLTEAN” AL ASOCIAȚIEI PENSIONARILOR DIN SLATINA.
Orele 20:00 – 22:00: SPECTACOL ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOINA OLTULUI”.
Sâmbătă, 30 septembrie
Orele 09:00 – 10:00: Spectacole susținute de formațiile artistice ale etniilor invitate. Locații simultane: Piața Zahana, Fântâna Speranței.
Orele 10:10 – 17:17 (Galeria „Artis”): EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ ROMÂNEASCĂ: „GABRIEL BRATU”.
Orele 10:10 – 22:00 (Parcul Tineretului):
– Mustăria „La Căţaua Leşinată“ – Tarafuri şi ansamblurile invitate ;
– Târgul meşterilor populari (Parcul Tineretului);
– Târgul „Bucătăria tradiţională românească”.
Orele 17:17 – 22:00 (Parcul Tineretului): Actriţe la călcat struguri. Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache).
Orele 18:00 – 20:00 (Parcul Tineretului): SPECTACOL SUSȚINUT DE ANSAMBLURILE ETNIILOR INVITATE (LIPOVENI, TURCI, BULGARI, GRECI, RUȘI, NEMȚI, SÂRBI, ROMI).
Prezentator: NAE ALEXANDRU.
Orele 19:00 – 21:00 (Centrul Cultural Eugen Ionescu): REPREZENTAȚIE TEATRALĂ: „5 ACTE DE DRAGOSTE”; Decernarea titlului și cetățeniei de oltean permanent actorului EUGEN CRISTEA.
Orele 20:00 – 21:00 (Parcul Tineretului): CONCERT LA SCENĂ: LORA & BAND FOLK.
Prezentator: NAE ALEXANDRU.
Orele 21:00 – 22:00 (Parcul Tineretului): RECITAL ELENA GHEORGHE & BAND.
Prezentator: NAE ALEXANDRU.
Duminică, 1 octombrie
Orele 10:10 – 22:00 (Parcul Tineretului):
– Mustăria „La Căţaua Leşinată“ – Tarafuri şi ansamblurile invitate;
– Târgul meşterilor populari;
– Târgul Bucătăria tradiţională românească.
Orele 13:00 – 14:00 (Galeria Artis a Muzeului Județean Olt): EXPOZIȚIE REALIZATĂ DE ARTISTUL LUCIAN DOBÎRTĂ.
Orele 17:17 – 22:00 (Parcul Tineretului): Actriţe la călcat struguri. Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache).
Orele 18:00 – 20:00 (Parcul Tineretului): SPECTACOL SUSȚINUT DE ANSAMBLURILE ETNIILOR INVITATE (LIPOVENI, TURCI, BULGARI, GRECI, RUȘI, NEMȚI, SÂRBI, ROMI). Prezentator: NAE ALEXANDRU.
Orele 20:00 – 21:00 (Parcul Tineretului): CONCERT LA SCENĂ SUSȚINUT DE TRUPA AZUR & NELU VLAD.
Prezentator: Nae ALEXANDRU.
Orele 21:00 – 22:00 (Parcul Tineretului): CONCERT MUZICĂ: RECITAL SUSȚINUT DE SOLISTA ANDRA.
Prezentator: Nae ALEXANDRU.
Orele 22:00 trecute fix: ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI.










