Gelozia la împins la crimă

Îți recomandăm

Procurori Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus reţinerea inculpatului S.F., în vârstă de 37 ani, din comuna Ianca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
”În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 04.07.2020, în jurul orei 17:00, pe fondul unor discuţii contradictorii şi al unui conflict spontan (generat de gelozie) pe care l-a avut cu victima C.M., inculpatul S. F. a urmărit-o pe victimă, în timp ce se deplasa către casă, pe drumul public şi a agresat-o fizic pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri cu un par în zona capului, lovituri care au condus în final la decesul victimei.
Victima C.M. a fost găsită decedată la locuinţa sa, într-o stare avansată de putrefacţie, în data de 11.07.2020, de către un vecin, care a sesizat telefonic organele de urmărire penală.” se arată într-un comunicat de presă.
În urma ancheteia a rezultat că moartea victimei C. M. a fost violentă. Ea a fost cauzată cel mai probabil ca urmare a unui hematom extradural, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral acut, cu fractură de boltă şi bază de craniu. Leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu un corp dur, în condiţiile stabilite de anchetă. Între leziunile traumatice şi deces există legătură directă şi necondiţionată de cauzalitate cu decesul.
Inculpatul S.F. a fost arestat preventiv pentru 30 zile.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Locuitorii din Osica de Sus vor sărbători Ziua Comunei

Primăria Comunei Osica de Sus organizează pe 31 mai 2026 o nouă ediție a Zilei Comunei Osica de Sus,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img