PSD ar putea să nu voteze mai multe legi restante din PNRR, pe care Guvernul le-a trimis Parlamentului spre adoptare, precum legea salarizării publice. Sorin Grindeanu i-a transmis lui Ilie Bolojan să nu dea ordine Parlamentului să voteze ceva ce era în atribuția Executivului. „O strategie greșită să pună presiune pe voturile PSD” „Strategia domnului prim-ministru Bolojan, demis, de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD este una complet greșită. În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta”, a declarat Sorin Grindeanu la Parlament. Liderul PSD a vorbit despre legea salarizării, dar și despre legea care vizează Agenția Națională de Integritate: „Suntem total împotrivă ca domnul Fritz să își rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Concret, nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea publică USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand și ale altor useriști condamnați definitiv de ÎCCJ. Am anunțat că nu vom vota pur și simplu o lege a salarizării care nici astăzi nu este pusă în transparență și unde consultările cu sindicatele și patronatele au fost un simulacru.” Citește și: Blocaj în negocieri: Șanse mici pentru formarea unui nou guvern până la toamnă. Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse) „PSD nu e în Guvern” Grindeanu le-a mai transmis celor din Guvern că social-deocrații sunt în opoziție în acest moment, iar proiectele Executivului nu sunt responsabilitatea PSD. „PSD este în opoziție. Poate nu au înțeles exact cum stau lucrurile. PSD nu ocupă, în acest moment, nicio funcție în Guvern. (…) Când avem un premier demis și vii cu un discurs despre țară, despre priorități, despre lucruri care trec dincolo de interesele partidelor, atunci ar fi bine să nu mai faci politică și să faci un pas înapoi. Să lași pe cineva mai puțin politic să gestioneze această perioadă. Nu este responsabilitatea PSD. Nu mai vreau să trăiesc scenariul din 2020, când, în pandemie, mi se spunea cât de responsabil este să votăm Guvernul Orban. PSD a venit la vot, iar PNL nu a venit. Zeci de parlamentari PNL, în 2020, nu au venit la vot la instalarea Guvernului Orban, iar PSD a trebuit să asigure majoritatea. Nu suntem buni doar pentru resurse de voturi. Să fie foarte clar”, a transmis liderul PSD. Grindeanu a mai spus că toate restanțele din PNRR sunt în reponsabilitatea Guvernului: „Nu da ordine Parlamentului să facă ceva ce era treaba Guvernului. Toate aceste lucruri trebuiau făcute de către Guvern”.
sursa DIGI 24










