În Piatra Olt au început lucrările la rețeaua de apă și canal

Îți recomandăm

Au început lucrările din cadrul proiectului cu fonduri europene ce vizează extinderea reţelelor de apă şi canal din oraşul Piatra-Olt.Se lucrează pe străzile Granicerilor, Grădiniței și Învierii în localitatea Piatra, și pe strada Primăverii în cartierul Bulgari.

Proiectul „ Extinderea reţelelor de apă uzată pentru aglomerarea Piatra-Olt – Găneasa”, se desfăşoară în cadrul marelui proiect derulat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, în valoare de 240 milioane de euro.Contractul pentru Piatra Olt şi Găneasa are o valoare de 26.340.010,97 lei, fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeana şi 13% constituie co-finantare naţională si 2% constituie co-finantare Buget Local.

”Prin intermediul contractului CL 17 se vor realiza următoarele investiţii în aglomerarea Piatra-Olt – Găneasa, după cum urmează:Extindere retea de canalizare menajera – 25,76 km;Constructie statii pompare apa uzata – 15 buc;
Conducte de refulare noi – 7,25 km”, au anunțat autoritățile locale.

Durata de execuţie a Contractului este de 38 luni.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Directorul ANM anunță o scădere bruscă a temperaturilor, în următoarele zile: Furtunile nu ne dau pace și vom avea un weekend urât

Vremea se răcește semnificativ spre finalul săptămânii, în special în regiunile intracarpatice, unde termometrele abia dacă vor mai atinge 22 de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img