Pe 28 martie încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. Părinții au început să caute cele mai bune școli pentru copiii lor. Chiar și anul acesta s-au făcut mai multe vize de flotant.
Potrivit profesorilor, interesul este crescut pentru cele mai bune școli chiar de la începutul anului. În doar două săptămâni părinții care nu au găsit încă un loc pentru copiii lor trebuie să facă tot posibilul ca să aibă un loc pentru cei mici în clasa pregătitioare.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: ”Săptămâna viitoare vom discuta in comisia pentru dialog social si pana pe 28 martie va trebuie sa parcurgem toate aceste etape”.
Părinții au nevoie la dosarul de înscriere de un document care să ateste că copilul a fost la grădiniță până la grupa mare și că până în luna septembrie are 6 ani împliniți.
În cazul în care micuțul nu are 6 ani împliniți, acesta are nevoie de o evaluare psihosomatică specială.
Sursă: www.a1.ro










