Ionuț Dima își încheie mandatul de primar al comunei Coteana, după ce noile prevederi ale legislației în domeniul integrității au condus la încetarea de drept a mandatului său. Edilul, ales în 2020 și reales în 2024, le-a transmis locuitorilor comunei un mesaj emoționant de rămas-bun, în care vorbește despre anii petrecuți în administrația locală, proiectele realizate și legătura sa cu oamenii din Coteana.
Mandatul lui Ionuț Dima încetează începând cu 1 octombrie 2026, după ce Prefectura Olt a emis ordinul prin care constată încetarea acestuia. Situația intervine în contextul intrării în vigoare a Legii 180/2026 și al unui conflict de interese administrativ constatat de Agenția Națională de Integritate în legătură cu primul său mandat.
Ionuț Dima a atacat raportul ANI în instanță, câștigând în primă instanță, însă a pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în iunie 2025. Ulterior, modificarea legislației în domeniul integrității a prevăzut încetarea de drept a mandatelor pentru persoanele aflate în situațiile stabilite de noile norme tranzitorii. La finalul activității sale în fruntea administrației locale, Ionuț Dima a ales să se adreseze direct locuitorilor comunei.
„Astăzi este una dintre acele zile pe care nu le voi uita. Astăzi se încheie mandatul meu de primar al comunei Coteana”, a transmis acesta. Edilul spune că pleacă din funcție cu sentimentul că a încercat, în fiecare zi, să rămână aproape de oameni și să găsească soluții pentru problemele comunității.„Poate că nu am reușit de fiecare dată tot ceea ce mi-am propus. Poate că au existat lucruri care puteau fi făcute mai bine. Dar pot spune cu sufletul împăcat că am pus multă muncă, timp și suflet în tot ceea ce am făcut pentru Coteana”, afirmă Ionuț Dima.
În mesajul său, acesta le mulțumește cetățenilor, angajaților Primăriei Coteana, consilierilor locali, instituțiilor și partenerilor cu care a colaborat, precum și președintelui Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, și echipei acestuia. Pentru fostul edil, încheierea mandatului nu înseamnă și o despărțire de comunitate.
„Coteana este casa mea. Aici sunt rădăcinile mele, familia mea, amintirile mele și oamenii pe care îi cunosc de o viață. Plec din această funcție cu fruntea sus, cu recunoștință și cu multe amintiri”, a mai transmis Ionuț Dima. Acesta spune că își dorește ca proiectele începute să fie continuate, iar comuna să se dezvolte în anii următori.
„Voi rămâne același om pe care îl cunoașteți. Voi fi în continuare aici, printre voi. (…) A fost o onoare să fiu primarul comunei Coteana”, și-a încheiat Ionuț Dima mesajul.
Conducerea administrației locale va fi asigurată interimar de viceprimarul comunei.









