La Mănăstirea Plăviceni s-a comemorat Tăierea Capului lui Mihai Viteazul – 424 de ani de la martiriul Voievodului


Pe data de 9 august 2024, la Mănăstirea Plăviceni din comuna Plopii Slăvitești, județul Teleorman (fostul județ Romanați), a avut loc comemorarea Tăierii Capului lui Mihai Viteazul, marcând 424 de ani de la asasinarea marelui voievod român la Turda, în anul 1601.
Locul comemorării nu a fost ales întâmplător. În curtea Mănăstirii Plăviceni, în anul 2010, au fost descoperite osemintele voievodului, într-o groapă zidită. Descoperirea acestora, considerate frumos mirositoare, a generat un puternic val de emoție și reverență, devenind un punct central al comemorărilor anuale. „După anul 2011, când acest fapt a devenit certitudine, noi îl pomenim în fiecare an, așa cum se cuvine, prin Sfânta Liturghie, citirea Acatistului lui Mihai Viteazu, parastasul Voievodului și agapa frățească”, a declarat Protosinghelul Teoctist Moldovanu, starețul mănăstirii. Cea de-a paisprezecea comemorare de la descoperirea rămășițelor a început dimineața prin oficierea Sfintei Liturghii. Ceremonia a continuat cu citirea Acatistului și parastasul dedicat Voievodului, în prezența credincioșilor și a numeroși oaspeți.

Prezent la acest eveniment a fost și senatorul de Olt de la POT, Robert Daniel Ghiță. „Este un moment solemn. Un moment în care istoria se îmbină cu prezentul. Înainte de a fii om politic sunt un om de rând care iubește istoria și care ține în mod direct să trăiască astfel de evenimente. Ca politician îmi doresc foarte tare ca cei ce vin din urmă să cunoască istoria neamului și cultura, dar mai ales rădăcinile. Un popor fără rădăcini este ușor de manipulat”, a declarat demnitarul oltean. În final, cei prezenți au asistat la un moment solemn de discursuri, urmate de agapa frățească, conform tradiției locale. Comemorarea martiriului lui Mihai Viteazul reprezintă nu doar un omagiu adus unui erou al neamului românesc, dar și o reafirmare a valorilor spirituale și istorice care unesc comunitatea. Mihai Viteazul, cunoscut ca Întâiul Întregitor al neamului românesc, a fost recent declarat Erou-Martir prin Legea nr. 327/2020, un fapt care a adăugat un plus de solemnitate și importanță acestei comemorări.