Lăsați în afara Schengen, bulgarii vor să se desființeze granița cu România!

Îți recomandăm

După ce Austria și Olanda au votat împotriva aderării Bulgariei la spațiul Schengen, vecinii noștri vor să renunțe la granițele cu noi.

Potrivit unui sondaj făcut de o publicați bulgară, 67% dintre respondenți cer desființarea graniței pe care Bulgaria o are cu România, dat fiind că ambele state sunt lăsate la porțile Schengen.

Ziarul Fakti a lansat chiar un sondaj inedit. La întrebarea dacă ar trebui desființată granița dintre Bulgaria și România, după refuzul intrării în Schengen, 67% dintre respondeți sunt de acord cu o asemenea măsură, 22% o resping, 4% nu se pot decide, iar 8% dintre bulgari susțin că nu le pasă, scrie Puterea.

Să desființăm podul, cât timp ne vor mai ține ocupați cu gogoașa Schengen sau ipocriții europeni ne consideră o țară de mâna a două sunt doar câteva din comentariile celor care au participat la acest sondaj.

Sursă: bugetul.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

SLATINA ÎN ELITA MONDIALĂ! Adina Diaconu, „botezul focului” cu numărul 1 mondial în drumul spre bronzul istoric de la Londra

Performanță colosală pentru tenisul de masă românesc la Campionatul Mondial de la Londra 2026! România revine pe podiumul mondial...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img