Producătorii de legume au început să se prezinte la Direcţiile Agricole Judeţene pentru a se înscrie în Programul Tomata 2023. În Olt, a fost înregistrată deja prima cerere, după cum a informat Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt.
Legumicultorii care vor să acceseze sprijinul de 3.000 de euro pentru producţia de tomate în spaţii protejate pot depune cererea de înscriere în program până cel târziu la data de 1 aprilie 2023 inclusiv.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de tomate în spaţii protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:
a) să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
b) să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spaţii protejate;
c) să marcheze suprafaţa respectivă la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate în spaţii protejate, anul 2023, beneficiar numărul . . . . . . . . . ., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului . . . . . . . . . ./Municipiului Bucureşti”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
d) să obţină o producţie de minimum 3 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 3.000 kg, de pe suprafaţa prevăzută la lit. b);
e) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2023, la data depunerii cererii;
f) să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, completat începând cu data înfiinţării culturii şi avizat de OFJ;
g) să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare;
h) să obţină tomate care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide.
Valorificarea producţiei se face până la data de 30 iunie inclusiv a anului de cerere.
Dovada obţinerii producţiei de tomate obţinute în spaţii protejate constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare.
La finele anului 2022, Guvernul a aprobat Hotărârea care reglementează programul de susținere a producției de tomate în spații protejate în primăvara anului 2023 şi care prevede un ajutor de minimis de 3.000 euro/1000 mp pentru fiecare beneficiar.
sursa Puterea










