Liceul Tehnologic ,,Tănase Constantin” Izvoarele, Olt a implementat în perioada 8-14 mai 2022 proiectul de parteneriat strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar, proiecte doar între școli, KA229 ERASMUS+ finanțat de Uniunea Europeană: „The game of art / the art of game” 2020-1-EL01-KA229-078812_2, fiind țară gazdă.
Țara coordonatoare este Grecia, iar țările partenere sunt: Turcia, Spania, România, Slovacia.
Obiectivele generale ale proiectului sunt: Promovarea echității și a incluziunii sociale; Reducerea abandonului școlar; Crearea spațiului destinat schimbului de experiență și bune practici între oameni din diferite țări care lucrează în același domeniu.
În perioada, 8.05.2022 -14.05.2022, Liceul Tehnologic ,,Tănase Constantin” Izvoarele, jud. Olt a fost gazda celei de a doua mobilități din cadrul proiectului Erasmus+.
Timp de o săptămână beneficiarii vizitei au avut parte de un program diversificat, diferit pentru fiecare zi a proiectului, gândit încât să îndeplinească scopului general al proiectului, iar rezultatele să fie cu impact asupra grupului țintă.
Astfel, după sosirea și cazarea oaspeților, respectiv prima și ultima zi, când a fost plecarea lor, activitățile s-au desfășurat la Liceul Tehnologic ,,TănaseConstantin” Izvoarele în zilele de luni și joi ale săptămânii, iar celelalte zile în afara școlii.
Ziua de luni, 9.05.2022, a debutat cu întâmpinarea oaspeților de către echipa de profesori și elevi din cadrul școlii noastre. Apoi a urmat o activitate de pictură pe pietre realizată de către elevii implicați în proiect, urmată de activități sportive sub forma unui concurs cu premii, intitulat Exatlon Izvoarele.
Ziua de joi, 12.05.2022, a fost desfășurată sub forma unei șezători cu ateliere de lucru tematice astfel:
– atelier de realizare a unor puzzle-uri;
– atelier de realizare a semnelor de carte pe etamină;
– atelier de realizare a semnelor de carte la războiul de țesut;
– atelier de realizare a păpușilor din ață;
– atelier de confecționare a păpușilor pe creion din hârtie creponată.
Activitatea s-a încheiat cu spectacol susținut de Ansamblul folcloric ,, Poarta Olteniei ” și de o plimbare cu trăsurile prin comună.
Excursiile tematice au debutat cu vizitarea Craiovei (Teatrul pentru copii si tineret „Colibri”, Prefectura Dolj, Parcul Romanescu) și au continuat cu un traseu în zona muntoasă Rucăr-Bran și vizitarea Castelului Bran.
Ziua de vineri, 13.05. 2022 s-a încheiat cu o super activitatea sugestiv intitulată Slatina Express.










