Conform studiilor de specialitate, cancerul îi afectează pe bărbați ceva mai mult decât pe femei, proporțiile fiind de 54 % din cazurile noi, respectiv 56 % din decese. Cu toate acestea, cancerul de sân la femei este tipul de cancer cel mai des diagnosticat (peste 355 000 de femei în UE în 2020). Asumarea şi adoptarea de către Parlament prin lege, a Planului naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului reflectă efortul şi angajamentul întregii societăţi de a lupta cu cancerul.
Lansat la începutul anului și bazat pe o viziune integrată și aliniată cu perspectiva europeană de reducere a poverii cancerului, “Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului în România” a fost adoptat de Parlament, a transmis senatorul oltean Liviu Voiculescu.
Acest plan, are în vedere o iniţiativă prin care să se asigure accesul rapid Ia servicii de depistare, diagnosticare, tratament şi îngrijire în cazul cancerelor pediatrice. Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se implementează pentru o perioadă 2023-2030.
”Realitatea cruntă a României anului 2020 dezvăluie aproape 100 000 de noi cazuri de cancer și peste 50 000 de decese, cifre care situează România în topul țărilor cu cele mai mari rate ale deceselor evitabile din Uniunea Europeană. Dincolo însă de aceste cifre statistice stau neputința, lipsa prevenției și a informării, inaccesibilitatea la schemele de tratament adecvate sau la strategiile terapeutice potrivite dar, mai ales, cercetarea și educația limitate în medicina personalizată.
Tocmai de aceea, unele dintre principalele obiective ale Planului adoptat astăzi de Parlament îl constituie crearea unui fond de inovație în sănătate care poate oferi pacienților acces la cele mai noi terapii, utilizarea medicinei personalizate pentru prevenirea, diagnosticarea și tratamentul cancerului, ajustarea stilului de viață, introducerea unei politici de prevenţie completate cu alte măsuri care să îmbunătățească supraviețuirea și modul de viață al pacientului oncologic.
Felicitări doamnei senator Nicoleta Pauliuc pentru inițiativa legislativă “Dreptul de a fi uitat” dedicată bolnavilor de cancer, inițiativă care se înscrie în coordonatele “Planului național pentru prevenirea și combaterea cancerului” adoptat astăzi și pe care am îmbrățișat-o cu toții. Cu aportul domniei sale, bolnavii de cancer din România vor putea avea acces la serviciile medicale de specialitate în cel mai scurt timp, cu efort minim și cu cheltuieli reduse”, se arată în mesajul senatorului PNL Olt.










