Marcel Vela, mesaj după moartea lui Alexandru Gibea, şeful Postului de Poliţie Ipoteşti

Îți recomandăm

Marcel Vela, ministrul Afacerilor de Interne, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Alexandru Gibea, şeful Postului de Poliţie Ipoteşti. Omul legii a pierdut lupta cu viața în seara zilei de sâmbătă, fiind infectat cu COVID-19.

 „Nimic nu este mai dureros decât atunci când, după luni bune de luptă cu acest virus nemilos, îi cade victimă chiar cineva din echipa noastră. Agentul șef principal de poliție Gibea Alexandru din cadrul Inpectoratului Județean de Poliție Olt și-a pierdut viața din cauza infecției cu COVID-19, în pofida eforturilor cadrelor medicale de la Spitalul Caracal și apoi de la Institutul Național de Boli Infecțioase «Prof. Dr. Matei Balș». Suntem cu tot sufletul alături de familie, colegi și toți cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a postat Marcel Vela.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cinema „Eugen Ionescu” Slatina anunță proiecții pentru toate vârstele

Până pe 6-12 Iulie, slătinenii sunt invitați să redescopere magia filmului pe marele ecran de la Cinema „Eugen Ionescu”,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img