Marius Oprescu: „Coaliția va funcționa și anul viitor”

Îți recomandăm

Deși au existat tensiuni în interiorul Coaliției de guvernare, Marius Oprescu, Președintele executiv al PSD Olt, susține că aceasta va funcționa și anul viitor. În caz contrat, România va intra într-o criză politică și se va ajunge la alegeri anticipate.

Nu cred că avem de ales, așa cum au spus și liderii celor două partide importante din cadrul Coaliție, PSD și PNL. E adevărat că suntem două partide unul de stânga și altul de dreapta, din păcate, pentru binele României, nu avem ce să facem decât să creăm această majoritatea și, chiar dacă este împotriva firii, a dovedit în ultimul an de zile, cu micile animozități, care nu sunt de la centru, vin din teritoriu, sau de la anumiți radicali liberi, așa cum e domnul Cîțu, care a rămas cu o frustrare și încearcă să bage bățul printre gard de fiecare dată. Lucrurile au funcționat și cu siguranță și anul viitor ele vor funcționa că altfel România va intra într-o criză politică și ajungem la alegeri anticipate.”, a declarat Oprescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Reacția oficialilor din Energie la conspirațiile privind raționalizarea curentului: Nu ne întoarcem la perioada dinainte de 1989

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, a reacționat într-o intervenție la Digi24 la diversele teorii ale conspirației...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img