Mașină ieșită în decor la Milcov. Jandarmii au intervenit, viceprimar luat prin surprindere de iarnă

Îți recomandăm

Un autoturism a părăsit partea carosabilă în localitatea Milcov, la ieșirea din satul Milcov Vale spre Milcov Deal, pe fondul stratului de zăpadă depus pe carosabil. Incidentul s-a produs într-o zonă afectată de ninsoare, unde condițiile de trafic au devenit dificile.

La fața locului au intervenit jandarmii olteni, care au asigurat perimetrul pentru prevenirea altor evenimente rutiere și au acordat sprijin conducătorului auto până la repunerea vehiculului în condiții de siguranță. Din primele informații, nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

Contactat telefonic, primarul comunei, Marin Dorobanțu, a precizat că se află internat într-un spital din Craiova. Edilul a declarat că atribuțiile privind gestionarea situației ar fi trebuit preluate de viceprimar.

Potrivit unor surse locale, viceprimarul ar fi fost luat prin surprindere de evoluția rapidă a vremii, iar situația l-ar fi depășit temporar. Rămâne de văzut ce măsuri vor fi dispuse la nivelul administrației locale pentru prevenirea unor incidente similare, în contextul avertizărilor meteorologice din această perioadă.

Autoritățile recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite deplasările în zonele afectate de ninsoare, dacă acestea nu sunt absolut necesare.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Șeful CNAS anunță concursuri pentru toate funcțiile de șefi de CJAS: Corect, fără ingerinţe politice sau de altă natură

Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate anunță concursuri pentru ocuparea funcțiior de șefi de case județene de asigurări de sănătate....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img