Mașină răsturnată între localitățile Găneasa și Piatra-Olt

Îți recomandăm

În dimineața zilei de miercuri, 2 martie, pe Drumul Național 65 – European 574, între localitățile Găneasa și Piatra-Olt un autoturism s-a răsturnat. Polițiștii olteni s-au deplasat la locul faptei, descoperind că mașina nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, iar șoferul părăsise locul accidentului.

“Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul aparține unui bărbat, în vârstă de 30 de ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În continuarea verificărilor, bărbatul, de 30 de ani, este bănuit că ar fi condus autoturismul pe Drumul Național 65 – European 574, din direcția Balș către Găneasa, iar după sensul giratoriu din localitatea Piatra-Olt, acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile, fiind produse doar pagube materiale.” se arată într-un comunicat de presă.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Anunț public

ANUNȚ PUBLIC DE SCUZESubsemnatul/a ROȘU FLORIN, în conformitate cu obligațiile stabilite prin Ordonanța de renunțare la urmărirea penală din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img