Medic pediatru prins de poliție întreținând relații sexuale cu un minor

Îți recomandăm

Scene incredibile în Timișoara! Un medic a fost surprins de poliție în timp ce întreținea relații sexuale cu un minor. Culmea, e vorba de un pediatru care lucrează la Spitalul de Copii din Timișoara, iar oamenii legii l-au prins din pur fler. O mașină staționată le-a atras atenția, așa că au trecut la verificări. Nici prin gând nu le-a trecut agenților că au dat peste un pedofil!

Iată detaliile care vin de la poliție:

În cursul zilei de ieri, 29.01.2023, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe strada Ovidiu Bâlea, din municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 41 de ani și un tânăr, în vârstă de 16 ani, care se aflau într-un autoturism parcat, prezenta acestora în acel loc fiind nejustificată.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreține relații sexuale, faptă care nu a fost materializată.

Cei doi bărbați au fost sancționați conform prevederilor Legii nr 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

România, pe primul loc în UE la abandon școlar. Un tânăr din șase părăsește timpuriu sistemul de învățământ

România a înregistrat în 2025 cea mai mare rată a abandonului școlar din Uniunea Europeană în rândul tinerilor cu...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img