Mesaje de condoleanțe pentru fotbalistul slătinean, înecat în Olt

Îți recomandăm

Tânărul de 19 ani, din Slatina, care a murit înecat în râul Olt, în zona comunei Verguleasa, era un sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal Slatina, fiind fotbalist al echipei Under 19 și care în prezent evolua sub formă de împrumut pentru echipa de fotbal Petrolul Potcoava.

După aflarea tristei vești, în cursul zilei de duminică, pe pagina oficială de Facebook a CSM Slatina – Fotbal a fost postat un mesaj de condoleanțe din partea celor care i-au fost colegi.

„Este greu să găsim cuvintele potrivite pentru a ne exprima regretul în aceste momente pricinuite de vestea pierderii tânărului component al echipei CSM Slatina Under 19, Flavius Magraon. Jucătorul, în vârstă de doar 19 ani, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Slatina, care evolua sub formă de împrumut pentru Petrolul Potcoava, şi-a pierdut viaţa într-un nefericit incident petrecut pe râul Olt. Antrenorii, colegii, prietenii şi toţi cei care l-au cunoscut sunt cu toţii afectaţi de această tragedie. Transmitem condoleanţe şi putere familiei în cea mai grea încercare a vieţii!Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă grijă de sufletul lui!”, este mesajul postat de cei de la CSM .

Și oficialii clubului Petrolul Potcoava și-au anunțat regeretele.

”Dumnezeu sa te odihneasca, Flavius Mangraon! CSO Petrolul Potcoava isi exprima regretul si profunda tristete pentru trecerea in nefiinta a jucatorului nostru Flavius Magraon, la varsta de doar 19 ani. Clubul nostru isi manifesta in mod public sprijinul moral pentru familia lui Flavius.Dumnezeu sa te odihnească in pace Lupule !”, se arată în mesaj.

De asemenea, și Primăria Slatina a postat un mesaj de condoleanțe.

”Transmitem sincere condoleanțe și multă putere familiei în aceste clipe grele, în ceea ce privește trecerea în neființă a jucătorului CSM Slatina U19, Flavius Magraon. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă grijă de sufletul lui!” este masajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei.

Era elev în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv Slatina și la începutul săptămânii viitoare urma să participe la festivitatea de absolvire.

„Cu doar câteva zile înaintea festivității de absolvire, în pragul examenului de Bacalaureat, firul vieții s-a curmat brusc și nedrept pentru Flavius Magraon, elev al Liceului cu Program Sportiv, prieten bun, elev deosebit și sportiv de performanță. Profesori, antrenori, colegi, cu toții transmitem condoleanțe familiei sale și ne rugăm ca Dumnezeu să îi dea puterea de a depăși această tragică pierdere. Vei rămâne în amintirile și în rugăciunile noastre pentru totdeauna, Flavius!
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în Lumină!”, este și mesajul transmis de reprezentanții liceului.

Flavius a fost găsit abia în dimineața zilei de duminică, 2 iunie, de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică au primit sprijin și din partea a trei scafandri de la ISU Mehedinți și ISU Teleorman.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img