Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Vom avea parte de temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, iar vara pare că a intră serios în prelungiri, cel puțin până la începutul lui octombrie nu se va simți că a început toamna.
Săptămâna 07.09.2026 – 14.09.2026
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sud-vestice, centrale şi la munte, iar în cele estice şi sud-estice vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 14.09.2026 – 21.09.2026
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice şi sud-vestice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Săptămâna 21.09.2026 – 28.09.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi uşor excedentar, local, în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 28.09.2026 – 05.10.2026
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Potrivit ANM, estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.
Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2006-2025.
Sursă: stiripesurse.ro










