Ministerul Educaţiei: Modul de clase digitale pentru adolescenţi, lansat miercuri

Îți recomandăm

Adolescenţi din întreaga ţară îşi vor putea da întâlnire online pentru a învăţa de la profesionişti despre lucrurile care îi pasionează în cadrul modulului de clase digitale NaradiX care va fi lansat miercuri de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi organizaţia neguvernamentală Narada.

„În cadrul iniţiativei „Reacţie pentru educaţie”, derulată ca urmare a parteneriatului între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Narada, mâine, 1 aprilie, se va lansa Naradix – modul de clase digitale, prin care adolescenţi din întreaga ţară îşi dau întâlnire online, timp de o oră, pentru a învăţa despre lucrurile care îi pasionează. De la social media, la personal branding, dezvoltare personală, tehnologie, inteligenţă artificială sau educaţie financiară, elevii vor avea ocazia de a interacţiona cu profesionişti de top. În cadrul NaradiX, vor participa vloggeri celebri, oameni de business sau traineri cunoscuţi”, se arată într-un comunicat de presă al MEC.

Astfel, miercuri va fi anunţat programul pentru următoarele săptămâni, joi medicul Mihail Pautov va explica pe îndelete de ce e important ca oamenii să rămână acasă pe perioada carantinei, cum să se protejeze de virus şi cum pot evolua lucrurile în continuare.

Vineri, Urania Cremene va vorbi despre cum pot fi gestionate sănătos emoţiile în timpul izolării, ce pot face oamenii pentru a se simţi bine chiar dacă nu ies din casă şi cum poate fi folosit timpul liber în mod constructiv.

Sursa: www.agerpres.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Date alarmante: peste 10.500 de sesizări privind copii dispăruți în România într-un an. Cazurile sunt în creștere

Numărul cazurilor de copii dispăruți este în creștere în România. Doar în perioada 20 mai 2025 - 20 mai...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img