Partidul Social Democrat vine cu soluții în favoarea românilor privind creșterea masivă a facturilor din domeniul energiei.
SEnatorul social-democrat Siminica Mirea a anunțat o comisie va analiza prețul energiei, astfel încâr rimânii să nu mai plăteasca facturi mai mari.
”Astăzi, în cadrul plenului reunit, comisia de anchetă a fost votată, iar în urma votului pozitiv, comisia propusă de social democrați va fi înființată! Românii au dreptul să afle de ce au ajuns să plătească un preţ la energie mai mare decât Germania, Franţa sau Polonia. Așa cum am amintit, alături de colegii mei social democrați, venim și cu soluții, nu doar cu această comisie de anchetă. Prima dintre soluții o reprezintă plafonarea preţurilor, iar a doua adoptarea rapidă în Parlament a legii consumatorului vulnerabil cu amendamentele PSD, urmând ca aceasta să fie aplicată de la data de 1 octombrie. Rămânem aceeași oameni, orice demers fiind pentru binele cetățenilor”, a declarat demnitarul.










