Opoziția consilierilor slătineni l-a determinat pe edilul Emil Moț să le ceară demisia. Acesta nu este de acord cu faptul că aceștia au ales să facă ”opoziție cu orice preț”, votând împotriva celui mai așteptat proiect de către slătineni, primul mall din oraș.
Construirea acestui mall va aduce la bugetul local bani, iar pentru slătineni 1500 de joburi, lăsând la o parte faptul că nu vor mai fi nevoiți să meargă în centrele comerciale din alte orașe.
După spectacolul de ieri din ședința de consiliu local, a liberelilor, când aceștia s-au opus aprobării proiectului ce presupune primul pas către construirea unui mall pe terenul fostei unități militare, edilul Slatinei le cere demnisa. Mai exact, liberalii s-au opus concesionării suprafeței de 8479 de metri pătrati, acolo unde se dorește ridicare primului mall din oraș. Vorbim despre cel mai așteptat proiect de către slătineni.
„Eu am rămas surprins de ce au făcut colegii noștri de la PNL ieri și folosesc această ocazie să cer demisia celor șapte consilieri locali ai PNL, care s-au dovedit a nu fi slătineni. Au ascultat niște ordine politice venite de la București și au votat împotriva Slatinei, a slătinenilor și a tot ceea ce facem noi aici la Primăria Slatina de trei ani de zile: dezvoltăm orașul. Dânșii nu merită să reprezinte cetățenii Slatinei în Consiliul Local și ieri au demonstrat acest lucru. De aceea le cer demisia. Nu sunt demni de a reprezenta cetățenii Municipiului Slatina în Consiliul Local”, a declarat Moț.
Argumentele liberalilor sunt constrazise de datele din proiect. Mall-ul va avea parcare, lucru ce nu va duce la blocare traficului în zonă, iar dacă vorbim despre valoare finaciară, odată cu implementarea acestui proiect la bugetul local vor veni bani, bani foarte mulți. Vorbim despre un proiect de 40 de milioane de euro și 1500 de locuri de muncă. Cât despre construire unui mall pe terenul din aproiere podului Olt, așa cum au sugerat liberalii, aici se poate ridica doar o construcție pe schelet de fier.
„Mall-ul este cel mai bun lucru pe care putem să îl facem în Slatina. E o investiție de 40 de milioane de euro, 1.500 de locuri de muncă, 30.000 de metri pătrați de clădire care va plăti impozit la Slatina, undeva la 7,5 miliarde de lei vechi pe an. Cum să blochezi o asemenea investiție?”, a completat edilul.
În acest moment, Primăria Slatina este în negocieri cu trei dezvoltatori pentru începerea construirii mall-ului. Negocierile sunt dure, mai ales că reprezentanții municipalității nu doresc să concesioneze terenul unei firme care nu ar putea duce la final proiectul. Vorbim de un mall ce va avea o suprafață de peste 60.000 de metrii pătrați și va cuprinde un supermarket, altul decât cele existente în acest moment în oraș, o zonă de distracții, dar și multe spații ce vor fi închirate pentru firmele ce vor dori să își deschidă magazine aici. Pe terenul fostei unități militare, ce a mai rămas, se va mai construi un ansamblu rezidențial și o grădiniță.
{module GAdsense articol}










