Un bebeluș de doar 23 de zile a ajuns la spital cu mai multe fracturi

Îți recomandăm

Un bebeluș în vârstă de numai 23 de zile a ajuns la Spitalul Județean din Suceava cu multiple fracturi și a fost transferat de urgență la Iași. Mama copilului le-a spus doctorilor că traumatismele s-ar fi produs când încerca să-l îmbrace. Poliția a deschis o anchetă.

Polițiștii din Suceava au deschis un dosar penal după ce au fost alertați de medici. Deocamdată, bănuiala este aceea că ar fi vorba despre o neglijență din partea părinților, dar nu exclud nici varianta să se fi produs o agresiune intenționată. Bebelușul de nici o lună a fost adus la Spitalul Județean din Suceava cu fractură la o mână și numeroase vânătăi pe corp, la nivelul capului.

Mama le-a povestit medicilor că toate aceste traumatisme s-ar fi produs în momentul în care a încercat să îmbrace copilul. Nu a fost suficient de atentă. Ea este cercetată acum pentru rele tratamente aplicate minorului. Direcția pentru Protecția Copilului a început o anchetă pentru a stabili dacă bebelușul se poate întoarce în siguranță în familie în momentul în care va fi externat. Deocamdată a fost transferat de la Suceava la Spitalul Sfânta Maria din Iași pentru a fi ținut sub observație. Medicii spun că, având în vedere vârsta foarte mică, dar și fractura suferită, recuperarea va fi una mai îndelungată”. transmite digi24.ro.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Top 10 cele mai liniștite și puțin aglomerate destinații

Experții în turism au realizat un clasament al celor mai liniștite destinații de vacanță pentru vara anului 2026, iar...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img