Nelu Tătaru atrage atenția: Pandemia de COVID-19 nu s-a terminat

Îți recomandăm

Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a atras atenţia, marţi, că pandemia de COVID-19 nu s-a terminat, menţionând că, până nu se va ajunge la o imunizare de 50 – 60% a populaţiei, nu se poate spera la un nou „val uşor”.

El a amintit că scăderea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 şi trecerea în scenariul verde a dus la decizia renunţării purtării măştii de protecţie sanitară în exterior, dar a subliniat că aceasta trebuie purtată în zonele aglomerate.

„Până nu avem o imunizare de 60 – 70% există un pericol şi atunci odată cu relaxările… Trebuie să ne aducem aminte că şi anul trecut, din 15 mai, am avut o perioadă de relaxare şi a venit un val doi. Deschisesem şi şcolile la 15 septembrie şi am fost nevoiţi ca la 1 octombrie să închidem şcolile. (…) În prezent, autorităţile s-au adaptat la transmiterea comunitară şi la evoluţia pandemiei pe sfârşit de val trei, dar asta nu înseamnă că am terminat această pandemie”, a afirmat Tătaru, întrebat la Parlament dacă ar trebui să mai fie purtată masca de protecţie sanitară.

Întrebat dacă este posibil un nou val al pandemiei de COVID-19 în luna octombrie, la fel ca anul trecut, fostul ministru al Sănătăţii a subliniat că putem spera într-un „val” uşor dacă populaţia se vaccinează.

„Spuneam la începutul acestei pandemii că o pandemie durează un an jumătate, doi şi are trei, patru valuri. Valurile acestea depind de cooperarea şi colaborarea noastră. În măsura în care vom avea o imunizare de 50 – 60%, vom putea spera într-un val uşor”, a adăugat Nelu Tătaru.

Deputatul liberal a evidenţiat că masca trebuie purtată în zonele aglomerate. „Purtăm masca în spaţiile închise. Avem nişte reguli – purtăm masca în staţiile de autobuz unde apar aglomerări umane, purtăm masca atunci că ne aglomerăm spre o anumită intrare, chiar şi la trecerile de pietoni, dacă suntem mai mulţi care trecem. Scăderea şi trecerea în scenariul verde ne-a făcut ca în exterior să nu mai purtăm această mască, dar sunt anumite condiţii în care va trebui să o purtăm, în general, în acele aglomerări. (…) Nu avem o relaxare totală, suntem într-o stare de alertă şi se preconizează un val nou”, a mai spus fostul ministru.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Greva profesorilor ar putea afecta toți elevii din România. Protestul, anunțat pe 25 mai

Zilele acestea, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunță că dascălii sunt consultați, printr-un referendum, cu privire la greva...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img