Nicolae Ciucă anunță că toată Europa e mândră de România 

Îți recomandăm

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că războiul din Ucraina a creat o criză umanitară pe care autorităţile din ţara noastră o gestionează cum se cuvine, precizând că nu ne-am mai confruntant cu o astfel de provocare, iar “generozitatea şi empatia românilor au impresionat pe toată lumea”. Ciucă a declarat, duminică, în discursul său susţinut la congresul PNL, că traversăm o perioadă de doi ani de criză continuă.

“Traversăm o situaţie de criză continuă, doi ani de pandemie, creşterea preţurilor la energie şi gaze, la bunurile de consum, la carburanţi, creşterea inflaţiei şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, şi criza de securitate generată de invazia ilegală şi neprovocată a forţelor armate ruse în Ucraina. Războiul din Ucraina a creat o criză umanitară pe care o gestionăm cum se cuvine. Sprijinim cetăţenii ucraineni care au intrat şi încă intră în ţara noastră, pentru ca aceştia să beneficieze de solidaritatea şi ospitalitatea românilor. Nu ne-am mai confruntat cu o astfel de provocare dar generozitatea şi empatia românilor au impresionat pe toată lumea. Dragi români, vă mulţumesc, încă o dată!”, a transmis premierul Ciucă.
El a menţionat că trebuie asigurată stabilitatea economico-socială, respectând valorile democratice.

“Am menţionat detaliile acestei crize pentru că avem responsabilitatea de a mobiliza toate resursele noastre pentru a apăra principiile fundamentale ale civilizaţiei occidentale din care facem parte: dreptul la viaţă, respectul demnităţii umane, libertatea. Trebuie să asigurăm stabilitatea economico-socială respectând valorile democratice, trebuie să asigurăm stabilitatea macro-economică investind în economie şi, nu în ultimul rând, trebuie să întărim securitatea naţională, consolidând instituţiile statului”, a mai transmis Nicolae Ciucă.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Un vaccin foarte important pentru copii lipsește din mai multe județe. Părinții au fost puși pe lista de așteptare

Vaccinul ROR lipsește în mai multe județe, iar tot mai mulți părinți nu își pot vaccina copiii la timp. Dozele care...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img