Restaurantele şi unităţile de alimentaţie publică au obligaţia de a afişa, începând de miercuri, 15 martie, ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc consumatorilor, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), conform stiripesurse.ro
Iniţial, Ordinul trebuia să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, dar s-a hotărât amânarea până la data de 15 martie 2023 în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care aceştia trebuie să le afişeze în meniuri.
Potrivit ANPC, prevederile actului administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.










