Biletele de tren se vor scumpi cu 9,88% odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, respectiv în 14 decembrie. „Conform legii, odată cu planul nou de mers (al trenurilor – n. r.) se indexează cu rata inflaţiei. Asta este legea, alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflaţiei la jumătatea lunii decembrie”, a declarat, miercuri, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.
Referitor la informațiile apărute în sptațiul media privind majorarea tarifelor biletelor de tren începând cu data de 14 decembrie 2025, odată cu intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2025-2026, CFR Călători precizează: Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) este intituția care are, prin lege, atribuția de a modifica prețurile biletelor de tren, în funcție de rata inflației și care se aplică tuturor transportatorilor feroviari de călători din România. Modificarea tarifelor la calătoria cu trenul se actualizează anual de către ARF, pe baza indicelui de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie.
sursa digi24










