O șoferită băută a lovit o mașină și a fugit

Îți recomandăm

O șoferiță băută, care a lovit o mașină și a fugit, a încercat să scape dându-și altă identitate când a fost prinsă de polițiștii locali din Timișoara.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați joi seara de un coleg aflat în timpul liber care a observat că un autoturism de culoare gri a acroșat un alt autoturism parcat regulamentar. Polițiștii locali au urmărit autovehiculul în cauză, pentru că nu s-a oprit să vadă cât de grav a lovit cealaltă mașină și se deplasa haotic punând în pericol ceilalți participanți la trafic. La volan se afla o femeie, care emana un puternic miros de alcool și a încercat sa scape dându-și altă identitate, informează Mediafax.

„Ea a declarat verbal că are 37 de ani, dându-și un nume care nu era real. Femeia emana un puternic miros de alcool, fiind incoerentă. La verificarea mai amănunțită i s-a stabilit identitatea reală, aceasta având 35 de ani și fiind din Timișoara”, arată Poliția Locală Timișoara.

La fața locului a fost chemat și un echipaj al Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, care, la verificarea cu etilotestul, a stabilit că femeia avea o alcoolemie de 1,06‰ în aerul expirat, motiv pentru care a fost predată de polițiștii locali celor de la Biroul Rutier, pentru a fi transportată la Spitalul Județean în vederea recoltării de probe biologice și continuarea cercetărilor.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Slatina: Sistemul de alimentare cu apă va fi oprit luni, 12 octombrie 2026, în zona Piața Gări

Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat că sistemul de alimentare cu apă va fi oprit luni, 12 octombrie...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img