Olt: Trași pe dreapta și amendați

Îți recomandăm

În ultima săptămână poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat, în sistem integrat, pe drumurile publice din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul activităților, au fost aplicate 1.530 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 300.000 de lei.

Dintre acestea, 1.452 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 1.165 fiind aplicate pentru abaterile săvârșite de conducătorii auto, 27 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 203 pentru abaterile săvârșite de bicicliști și 57 pentru abaterile săvârșite de căruțași.

Pentru sancțiunile aplicate conducătorilor auto, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 104 permise de conducere, dintre care 41 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 21 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 42 pentru alte abateri.

De asemenea, au mai fost reținute 84 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Totodată, au fost constatate 19 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care nouă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cinci pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, trei pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și două alte infracțiuni.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Slatina devine capitala voleiului pe plajă în Luna Olimpică, găzduind un turneu spectaculos la Clubul Nautic „Plaja Olt”

Clubul Nautic și de Agrement „Plaja Olt” găzduiește, în această perioadă, Turneul de Volei pe Nisip, un eveniment sportiv...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img