Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii olteni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale, baruri, terase și restaurante dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 200 de forţe de ordine, fiind verificate 70 de societăți comerciale, precum şi peste 50 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.500 de lei, dintre care 58 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 5.500 de lei şi 12 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație în valoare de 2.000 de lei.










