OLTEAN CERCETAT DE POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR

Îți recomandăm

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, privind mai multe exemplare canine care ar fi fost asmutițe asupra unei feline, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:

La data de 16 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat ar fi asmuțit mai multe exemplare canine pe care le deține asupra unei feline, controlându-le agresivitatea.

Din primele verificări, polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Vulturești, bănuit de comiterea faptei.

În cauză, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Caravana Cărții Electronice de Identitate ajunge în alte 4 comune din Olt

Direcția Județeană de Evidența Persoanelor Olt derulează o nouă acțiune pentru eliberarea, gratuit, a noilor cărți de identitate.În perioada...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img