Orașul din Spania devenit, pentru o zi, capitala simbolică a României în Peninsula Iberică

Îți recomandăm

Castellón a devenit, pentru o zi, capitala simbolică a României în Spania. Mii de români și localnici s-au adunat pe 29 noiembrie pentru a celebra Ziua Națională a României în cadrul unui amplu eveniment dedicat culturii, tradițiilor și integrării comunității românești.

Punctul principal al sărbătorii a fost Parcul Ribalta, transformat într-un adevărat festival românesc, cu spectacole folclorice, tarabe cu produse tradiționale, muzică live și activități culturale care s-au desfășurat de dimineața până aproape de miezul nopții.

Autoritățile spaniole și române, alături de comunitatea românească

Evenimentul oficial a fost deschis printr-o ceremonie solemnă la care au participat reprezentanți ai autorităților locale din Castellón și consulul general al României în Valencia, Bogdan Stănescu. Momentul a fost marcat de interpretarea imnurilor României, Spaniei și Comunității Valenciene de către banda municipală a orașului.

Viceprimarul Castellónului a subliniat rolul esențial pe care comunitatea românească îl joacă în dezvoltarea orașului: „Castellón este de peste 20 de ani casa a mii de familii românești. Vorbim despre a doua și a treia generație de români, despre oameni care muncesc, studiază și contribuie la viața orașului nostru zi de zi.”

În prezent, peste 20.000 de români trăiesc în Castellón, formând una dintre cele mai bine integrate comunități din regiune.

Omagiu emoționant în piața „București”

Momentul cel mai emoționant al zilei a avut loc în Piața București, un loc simbolic pentru comunitatea românească, unde se află un monolit și un brad care reprezintă legătura dintre România și Spania.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Bacalaureat 2026: Elevii susțin ultima probă de competențe

Luni, 15 iunie, începe evaluarea competențelor digitale din cadrul examenului de Bacalaureat 2026, ultima etapă a procesului de certificare...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img