ORDINUL VENIT DE LA UE PENTRU ROMÂNIA ÎN PRIVINȚA PRODUSELOR DIN MAGAZIN

Îți recomandăm

În perioada următoare, ar trebui să fie gata programul RetuRo. Ministerul Mediului a primit, de la Uniunea Europeană, sarcina de a elabora sistemul de garanție-returnare în toamna anului 2023.

Încă din anul 2022, fostul Ministru al mediului anunța că urmează să lanseze sistemul RetuRo. De curând, site-ul a devenit activ și mai este doar o chestiune de timp până când va putea fi utilizat la nivel național. Scopul proiectului este acela de a impulsiona reciclarea ambalajelor produselor din magazin.

„Actele normative sunt în vigoare, noi ne-am propus anul trecut să dezvoltăm sistemul într-un an de zile. Recunosc că a fost un termen extrem de optimist, ne-am propus ca în acest termen să se numească societatea care să fie responsabilă de dezvoltarea sistemului, să înfiinţeze toate centrele de numărare la nivel naţional, patru-cinci la număr în aceste regiuni, ceva similar regiunilor de dezvoltare, mai multe judeţe arondate unor centre de numărare.

Ce este RetuRo și cum funcționează
Programul RetuRo presupune adăugarea unei taxe de 0,50 de bani pentru ambalajele din plastic ale produselor. Ulterior, clientul trebuie să prezinte ambalajul gol, spre reciclare, pentru a-și primi cei 50 de bani înapoi.

Prin intermediul sistemului de garanție-reciclare, se dorește colectarea plasticului la nivel de țară într-o proporție de 77% până în anul 2025 și colectarea a 90% dintre ambalaje, până în 2029. De asemenea, SGR le va oferi producătorilor acces la ambalaje din per reciclat, pentru a putea atinge planul dat de Uniunea Europeană.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Prognoza meteo pe zile: vreme foarte caldă la începutul săptămânii, apoi răcire și ploi locale spre duminica Rusaliilor

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o perioadă cu vreme în general caldă pentru ultima săptămână a lunii mai,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img