Pacienţii vindecaţi de COVID-19, care nu au fost internaţi, trebuie să îşi plătească singuri testul de anticorpi, dacă vor să doneze plasmă

Îți recomandăm

Pacienţii vindecaţi de COVID-19, care nu au fost internaţi, trebuie să îşi plătească singuri testul de anticorpi, dacă vor să doneze plasmă. „Înseamnă o abatere de la ghidul european”, spune Florin Hozoc, CEO al firmei care a donat statului aparate de plasmafereză, potrivit Mediafax.

Când vine vorba despre recoltarea de plasmă convalescentă de la donatorii vindecaţi de COVID-19, lucrurile ar trebui să fie simple în România.

Există deja un ghid european care stabileşte clar condiţiile în care se face recoltarea, testarea şi distribuţia plasmei. Ar trebui ca în fiecare ţară să existe registre naţionale în care să fie trecuţi toţi pacienţii care au avut COVID-19, astfel încât centrele de donare să recruteze foarte uşor donatori.

În România nu există însă un astfel de registru. În plus, pacienţii asimptomatici care nu au fost internaţi şi nu au teste sau alte dovezi care să arate istoricul bolii – bilet de internare/externare, test pozitiv RT-PCR sau test negativ – şi vor să doneze plasmă trebuie să-şi plătească din buzunar testul care arată dacă au sau nu anticorpi anti SARS-CoV 2. Acest test este necesar la centrul de donare.

Preţul unui astfel de test pentru anticorpi poate să fie între 100 şi 250 de lei. În alte state aceste costuri sunt acoperite fie de stat, fie de anumite companii private.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

CJ Olt: Ședință ordinară

Joi, 28 Mai, aleșii județeni se întrunesc într-o ședință ordinară, ce are pe ordinea de zi 5 proiecte de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img