
Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. Cu acest prilej, parlamentarii olteni au ţinut să transmită cele mai sincere gânduri cadrelor militare.
„Armata Română a fost puternicul scut pe care statul nostru l-a avut în vederea apărării de inamici. S-au sacrificat și au devenit eroi cu scopul de a ne proteja și apăra teritoriul, interesele și integritatea. Eroii aceștia trebuie să rămână veșnic în memoria noastră colectivă, fapt pentru care trebuie să rememorăm episoadele istorice în care au fost protagonişti. Sângele vărsat s-a transformat în pacea pe care astăzi o avem. Lor le datorăm România liberă de astăzi, România noastră unită! Să nu uităm că ei poartă meritele pentru faptul că, în repetate rânduri, s-au jertfit pentru a ne elibera teritoriile se sub ocupație! LA MULŢI ANI Armatei Române! Glorie eternă eroilor României!” a transmis senatorul Siminica Mirea.
Deputatul Alexandru Stănescu a avut şi dânsul un mesaj pentru militari: „Astăzi, 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române, ca reprezentând momentul în care, în anul 1944, a fost eliberată Transilvania de Nord de sub ocupația horthystă în urma bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată prin intermediul Decretului nr. 381 din 1 octombrie 1959. La mulți ani, Armatei Române!”.
„25 octombrie, Ziua Armatei Române este o zi a recunoștinței și respectului pe care le avem pentru soldații noștri, din bazele militare din țară, din teatrele de operațiuni din străinătate, pentru familiile lor, pentru veteranii de război care ne oferă mereu adevărate lecții de viață și pentru eroii noștri care s-au jertfit pentru ca noi să trăiam, astăzi, într-o țară liberă și unită. Onoare și patrie!” a precizat Marius Iancu.
Deputatul PNL Gigel Ştirbu a încheiat lista parlamentarilor olteni care nu au uitat de Ziua Armatei şi de importanţa istorică a acesteia. Ştirbu a trimis următoarele gânduri militarilor: „La mulți ani, Armatei Române! Ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei Române, o zi de glorie și de cinstire pentru eroismul și jertfele de care, de-a lungul vremii, armata noastre a dat dovadă, pentru apărarea unității naționale și integrității teritoriale a României.”.
Anca Spiridon
{module GAdsense articol}










