Paul Stănescu și Adrian Chesnoiu i-au ascultat pe fermieri

Îți recomandăm

Palatul Parlamentului a fost înconjurat de tractoare conduse de fermieri nemulțumiți. Spun că au protestat, supărați că nu sunt sprijiniți de autorități, iar pe termen lung poate fi afectată siguranța alimentară. S-au plâns de subvențiile tăiate, despăgubirile inexistente, pentru culturile arse de secetă și accesul îngreunat la fonduri europene.

Ca și dățile trecute, fermierii au fost ignorați de guvernanți, în schimb au fost ascultati de senatorul Paul Stănescu membru în Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, din Senat și Adrian Chesnoiu, președintele aceleiași comisii din Camera Deputaților.

Din Olt au participat la proteste 40 de fermieri, atât din sectorul vegetal, cât și cel zootehnic.

”Am fost astăzi alături de fermierii care au ales să își exprime nemulțumirea pentru politica de falimentare a agriculturii românești promovată de actuala guvernare în fața Parlamentului. Am coborât împreună cu domnul senator Paul Stănescu și ceilalți colegi parlamentari, din respect și solidaritate cu problemele lor. Vrem ca fermierii să știe că nu sunt singuri. Au în Partidul Social Democrat un partener, așa cum au avut dintotdeauna.​Știu cât de gravă este situația în agricultură în prezent și înțeleg pe deplin revolta lor. Guvernele de dreapta au băgat agricultura românească în faliment. Este un dezastru generalizat de la un capăt la altul! Vom ajunge să importăm în curând 100% din tot ce înseamnă mâncare, dacă Guvernul nu se trezește și nu ajută fermierii !!! Nu știu cât e prostie și cât este rea voință, dar vedem cu toții planul lor. Un plan generalizat de austeritate și de distrugere a agriculturii românești”, a declarat Chesnoiu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Top 10 cele mai liniștite și puțin aglomerate destinații

Experții în turism au realizat un clasament al celor mai liniștite destinații de vacanță pentru vara anului 2026, iar...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img