Percheziții la sediul unei instituții publice

Îți recomandăm

Două percheziţii au loc, joi, în judeţul Vâlcea, dintre care una la sediul unei instituţii publice, într-un dosar de infracţiuni de corupţie privind derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a anunţat că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, referitoare la aprobarea şi derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene.

“În cursul zilei de astăzi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competenţă, se efectuează două percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâlcea, din care una este la sediul unei instituţii publice. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Activităţile sunt desfăşurate în colaborare cu lucrătorii de poliţie din cadrul DGA Vâlcea, cu sprijinul tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Angajații din muzee, gata de grevă generală în semn de protest față de noua Lege a salarizării

Federaţia CulturMedia critică forma actuală a proiectului legii salarizării, despre care susţine că nu rezolvă dezechilibrele existente în sectorul muzeal,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img