Ministerul Sănătății va organiza centre de evaluare ambulatorie în care persoanele infectate cu Sars-Cov-2, indiferent dacă sunt asigurate sau nu, vor fi tratate gratuit astfel încât să nu se mai producă supraaglomerarea secțiilor de spital. Măsura a fost discutată marți de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu secretarul de stat Adriana Pistol și cu președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan.
„Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a organizat astăzi, 4 ianuarie, împreună cu secretarul de stat Adriana Pistol și cu președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Adela Cojan, videoconferințe cu directorii direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a Municipiului București și cu managerii spitalelor.
Aceștia au discutat despre centrele de evaluare a pacienților COVID și despre pregătirea spitalelor pentru a acorda servicii medicale atât pentru bolnavii infectați cu virusul SARS-CoV-2 cât și pentru cei cu alte patologii, pentru a evita situația din valurile precedente care a dus la o mortalitate acută.










