Peste 2.500 de absolvenți de liceu susțin Bacalaureatul

Îți recomandăm

Luni, 28 iunie, 2.575 de absolvenți de liceu sunt așteptați să suțină prima probă a exemenului de Bacalaureat.

Potrivit reprezentanților ISJ Olt, ”examenul este organizat în 15 centre. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 2.575 de candidați, dintre care 2.195 de candidați din promoția curentă, respectiv 380 de candidați din promoțiile anterioare”.

Examenul de maturitate va continua marți, 29 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării.

Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 1 iulie.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00) și se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Contestațiile pot fi transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

În sălile de clasă sunt asigurate următoarele măsuri de  prevenire și protecție:

-fiecare centru de examen va dispune de de asistență medicală, echipamente și materiale de protecție (dezinfectanți, măști etc.).

-intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.

-în sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri.

-în situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă.

-fiecare persoană care are drept de acces în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare.

-sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini.

-în incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție.

-colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.

În același timp, este interzis schimbul de obiecte personale.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum  două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

-recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

-susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

-obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 28 iunie – 1 iulie, între orele 8:00 – 16:00.

Totodată, pentru furnizarea de informații specifice examenului național de bacalaureat și pentru sesizarea eventualelor nereguli/ disfuncționalități legate de acesta, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Olt funcționează TELVERDE IȘJ Olt -0800816249.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

INTERVENȚII PE TIMPUL NOPȚII ÎN DRĂGĂNEȘTI-OLT, DUPĂ PLOILE TORENȚIALE: MAI MULTE GOSPODĂRII AU FOST INUNDATE

Ploile abundente căzute în ultimele ore au creat probleme în orașul Drăgănești-Olt, unde autoritățile au intervenit pe parcursul nopții...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img